RO Version »
* Dacă aceasta este prima dată când vizitaţi site-ul nostru, vă rugăm să aşteptaţi câteva minute, până se încarcă filmul. *

Bine aţi venit la website-ul Bisericii Ortodoxe Române din Edmonton, Sfinţii Constantin şi Elena!

Prezenţa românilor în Alberta are o vechime de peste 100 de ani. A început cu venirea primilor Pionieri români din Boian, Bucovina în 1898, care s-au aşezat la 100 km nord-est de Edmonton, într-un loc pe care l-au numit Boian. După numai câţiva ani de la sosirea lor, în 1905, au sfinţit noua lor biserică, Sfânta Maria din Boian.

Cincizeci de ani mai târziu, descendenţii lor au întemeiat parohia ortodoxă română Sfinţii Constantin şi Elena din Edmonton. Biserica a fost sfinţită la 21 mai, 1972.

Parohia noastră este sub omoforul ÎPS Arhiepiscop Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, cu sediul la Chicago, Illinois, USA, care este în comuniune canonică cu Patriarhia Ortodoxă Română.

Sperăm că veţi găsi timpul necesar să aflaţi mai multe despre noi prin vizitarea întregului nostru site.

Vă mulţumim pentru că ne-aţi vizitat şi vă aşteptăm să reveniţi din când în când, întrucât vom actualiza site-ul nostru în mod constant!

În numele Consiliului Parohial,

Pr. George Bazgan

PROGRAMUL SLUJBELOR DE CRĂCIUN

– 25 Decembrie: Sf. Liturghie la orele 10:00.
– 26 Decembrie: Sf. Liturghie la orele 10:00.
– 27 Decembrie: Sf. Liturghie la orele 10:00.

REVELION 2019

Doriți să petreceți Revelionul 2019 la Centrul Românesc, într-o atmosferă tradițional românească?
Contactați pe Mariana Diaconu: 780-473-6711 sau 780-660-4748 (texting only) pentru bilete ($110/adulți și $20/copii 7-14 ani) și alte detalii!
Numărul de locuri este limitat la 130.
După 5 decembrie, nu se mai dau banii înapoi!

Primiți colindătorii?

Copiii de la Școala Parohială vor continua și anul acesta tradiția străveche a colindatului. Așadar, în după-amiaza de 23 decembrie, grupurile de colindători vor merge pe la casele românilor care doresc să fie colindați.
Cei care doriți, înscrieți-vă pe lista de la lumânări, iar pentru detalii, sunați la doamna Veronica Ciocan, la 780-964-7427.

SERBAREA DE CRĂCIUN

Serbarea anuală de Crăciun va avea loc anul acesta Sâmbătă, 22 decembrie, ora 6:00PM, după Vecernie.
Copiii de la Școala Parohială și copiii de la grupul de dansuri al Societății Româno-Canadiene, vor prezenta concertul de Crăciun, după care, își va face apariția Moș Crăciun cu desaga de daruri.
Toți copiii sunt bineveniți!

COZONACI PENTRU CRĂCIUN

Cei care sunt interesați să cumpere cozonaci pentru Crăciun, sunt rugați să sune la Psa. Maria (780-473-0029) pentru comandă, până la 16 decembrie!

Program de Duminică:
Utrenia: 9:00am - Sfânta Liturghie: 10:00am


Acest website este compatibil cu Internet Explorer - versiunea minimă 9.0, Google Chrome - versiunea minimă 3.0 şi ultimele versiuni de browsere mai importante. Pentru a citi toate materialele de pe acest website, vă trebuie urmatoarele aplicaţii: Adobe Acrobat Reader şi Adobe Flash Player, care pot fi descărcate gratuit: