* Dacă aceasta este prima dată când vizitaţi site-ul nostru, vă rugăm să aşteptaţi câteva minute, până se încarcă filmul. *
Bine aţi venit acum la website-ul Bisericii Ortodoxe Române din Edmonton, Sfinţii Constantin şi Elena!
Prezenţa românilor în Alberta are o vechime de peste 100 de ani. A început cu venirea primilor Pionieri români din Boian, Bucovina în 1898, care s-au aşezat la 100 km nord-est de Edmonton, într-un loc pe care l-au numit Boian. După numai câţiva ani de la sosirea lor, în 1905, au sfinţit noua lor biserică, Sfânta Maria din Boian.
Cincizeci de ani mai târziu, descendenţii lor au întemeiat parohia ortodoxă română Sfinţii Constantin şi Elena din Edmonton. Biserica a fost sfinţită la 21 mai, 1972.
Parohia noastră este sub omoforul ÎPS Arhiepiscop Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, cu sediul la Chicago, Illinois, USA, care este în comuniune canonică cu Patriarhia Ortodoxă Română.
Sperăm că veţi găsi timpul necesar să aflaţi mai multe despre noi prin vizitarea întregului nostru site.
Vă mulţumim pentru că ne-aţi vizitat şi vă aşteptăm să reveniţi din când în când, întrucât vom actualiza site-ul nostru în mod constant!
În numele Consiliului Parohial,
Pr. George Bazgan
În data de 1 noiembrie, după Sf. Liturghie, toți părinții copiilor de la Școala Parohială sunt invitați la o întâlnire cu Profesoarele, Preotul Paroh și Președintele Consiliului Parohial!
Pe Agendă:
– Actualizarea fișelor de înscriere a copiilor.
– Discuții în legătură cu limba de predare în Școala Parohială.
– Alte probleme de interes.
VĂ RUGĂM SĂ PARTICIPAȚI!
O masă de Perogy va fi organizată de Societatea Doamnelor, la Centrul Românesc, în data de 30 octombrie 2015, între orele 16:30 – 19:30.
Pe 17 octombrie, 2015, parohia noastră va oferi o masă în cinstea tuturor celor care au depus muncă voluntară pentru biserică în cursul anului.
Masa va fi servită la orele 19:00.
Veniți cu familia!
Duminica aceasta, 11 octombrie, după Sf. Liturghie, vom face pozele pentru Almanahul Credința 2016.
VĂ RUGĂM SĂ VENIȚI PREGĂTIȚI!
Serbarea Mustului din anul acesta se va ține în data de 26 septembrie, 2015, la Centrul Românesc. Acesta este un eveniment de strângere de fonduri.
Adresăm o invitație călduroasă tuturor membrilor și sprijinitorilor noștri să participe la acest eveniment!
Biletele sunt $50/adulți și $15/copii (7-14 ani).
Contactați pe Claudiu Nanu la 780-914-4723 pentru bilete!
Vă mulțumim pentru ajutor!
Maestrul Dan Puric va susține spectacolul ”Suflet Românesc” în ziua de sâmbătă 12 septembrie, la orele 19:00, la Citadel Theatre (9828 – 101 A Ave).
Biletele: $25.00/adulți și $15.00/copii (6-16).
Informații la Andra Bob (780-904-0390).